Benjamin Fulford - 21 aprilie 2014 - Ruperea Cabalei, incapabilă să acţioneze în ciuda termenului limită
Este clar acum că Cabala care a domnit Vestul este în dezordine şi e
incapabilă să acţioneze în ciuda unui termen limită, foarte real, care
le-a fost dat pentru a se preda. Brokerii puterii Europene precum Papa
şi Regina sprijină pacea mondială într-o campanie de a termina sărăcia
şi oprirea distrugerii de mediu. Oricum, Rockefeller, Bush şi ceilalţi
oligarhi americani acţionează ca nişte căprioare îngheţate în lumina
farurilor, încapabili sau nu vor să treacă la acţiune. Acelaşi lucru se
poate spune de căpeteniile Pentagonului şi ale agenţiilor.
Să nu vă îndoiţi de asta, SUA a degenerat într-o naţiune fără căpătîi,
condusă de gangsteri veneratori de Satan şi este gaura neagră din care
răsare cea mai mare parte a suferinţei lumii.
Dînd la o parte faţa oligarhiei SUA, Barack Hussein Obama, se ridică
întrebarea "cu ce poate fi înlocuit?" Dacă şefii complexului militar
industrial nu acţionează în baza unui plan unificat, răspunsul este
foarte probabil să fie haos, tulburări şi posibil chiar război civil în
SUA.